Turritopsis nutricula, meduza nemuritoare

Turritopsis nutricula este un organism ce face parte din clasa Hydrozoa, din care fac parte meduzele, hidrele, care de altfel sunt şi specii înrudite. Meduzele de obicei mor după procreere, dar Turritopsis revine la un stadiu în care este imatură sexual, astfel că după ce ajunge la maturitate, este capabilă să se întinerească. Teoretic acest ciclu se poate realiza la infinit, astfel că o putem numi nemuritoare.

Turritopsis are un diametru de aproximativ 5 milimetri şi este originară din Caraibe, însă s-a răspândit în întreaga lume. Iar mecanismul prin care Turritopsis poate reveni la stadiul de polip (un stadiu de început al aceptor organisme) este că ea are capacitatea de a-şi transforma diferite tipuri de celule în alte tipuri. Acest proces se numeşte transdiferenţiere iar prin acest proces, meduza e transformată în polipi.

Meduzele sunt alcătuite în principal dintr-o umbrelă şi mai multe tentacule. Iniţial, tentaculele meduzei sunt resorbite apoi umbrela “se întoarce pe dos” (adică partea convexă sau exumbrela şi care privaste în sus va coborî cu faţa externă în jos). Ulterior, umbrela va suferi câteva modificări apoi se va fixa pe un substrat şi vor rezulta polipii. Polipii se vor hrăni cu zooplancton şi vor da naştere unei noi meduze (vezi poza de mai sus).

Articol scris de Raul Sandu. Puteti citi acest articol si pe www.StiintaAzi.ro

Lasă un comentariu

Filed under Teoria evoluţiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s