Istoria Karate Do

Stilul de arte marţiale Shotokan Karate Do îşi are originea pe insula Okinawa, care astăzi aparţine Japoniei şi care face parte din arhipelagul Ryu Kyu. În secolul al XII-lea, nobilii locali şi-au extins puterea, fortificându-şi posesiunile iar insulele au fost împărţite în trei regiuni de influenţă. În anul 1406, Heo Hoshi uneşte cele trei regiuni, formând astfel regatul Ryu Kyu, cu capitala la Shuri. Încercând să prevină revoltele, Sheo Hoshi a interzis toate armele, confiscându-le pe cele existente. Între secolele XIV-XIV, perioadă cunoscută sub numele de “anii de aur ai comerţului”, regatul Ryu Kyu întreţine relaţii comerciale cu China. În anul 1609, Okinawa devine posesiunea clanului Satsuma din Kyushu, iar seniorul (daimyo) Shimatzu reînnoieşte legea care interzicea localnicilor să poarte arme. În fiecare sat nu era permis decât un singur cuţit iar acela se găsea la marginea satului şi era păzit în permanenţă de un soldat. Efectul direct al acestei interdicţii a fost dezvoltarea unui sistem de apărare fără arme, bazat în esenţă pe Kempo ( “box” chinezesc). Tehnicile de luptă provenite din China şi Asia de sud-est au fost încorporate în sistemul de arte marţiale autohtone şi au fost menţinute până în zilele noastre.

 

Sensei Hitoshi Kasuya, 8 Dan, WSKF

Sensei Hitoshi Kasuya, 8 Dan WSKF, exemplificând mawashi geri

Aceste tehnici şi metode de luptă au fost aduse în insule de către ambasadorii împăraţilor chinezi din dinastia Ming (1368-1661), şi au fost reunite ulterior sub denumirea de Okinawa-te sau To de, denumire care s-a schimbat în Karate Do în anul 1936. În secolul XIX se evidenţiază trei stiluri de bază: Naha-te, Shuri-te şi Tomari-te, preluând numele celor trei oraşe în care se practicau.

După ce Okinawa a fost anexată de Japonia, în anul 1875, instituţiile nou create au înglobat To de şi Kobudo (lupta cu unelte agricole transfomate în arme), în sistemul public de educaţie. Ajungem astfel la crearea Karate-ului modern, în luna iunie 1922, când maestrul Gichin Funakoshi (1868-1957) a fost invitat de către Jigoro Kano, fondatorul Judo-ului să prezinte arta sa. Demonstraţia a avut loc la Institutul Kodokan din Tokyo şi a fost organizată de Ministerul Culturii din Japonia.

 

Gichin Funakoshi, fondatorul Shotokan Karate Do

Gichin Funakoshi, fondatorul Shotokan Karate Do

Funakoshi a schimbat denumirea din To de în Karate Do, iar în anul 1936 a deschis în Tokyo prima sală (dojo) din lume special construită pentru practicarea Karate-ului sub numele de Shotokan care în traducere liberă înseamnă casa lui Shoto, Shoto fiind pseudonimul poetic al maestrului.

După scufundarea flotei americane de la Pearl Harbor, Statele
Unite ale Americii au declarat război Japoniei, la 8 decembrie 1941. Shotokan Dojo a fost distrus în urma raidurilor americane de bombardament din 1945, dar a fost reconstruit după război, datorită solidarităţii elevilor maestrului. Al treilea fiu maestrului, Yoshitaka Funakoshi, care a adus o contribuţie esenţială la dezvoltarea Shotokan Karate Do, moare de tuberculoză în acelaşi an.

În timpul ocupaţiei americane, artele marţiale sunt interzise pentru trei ani, însă datorită insistenţei lui Funakoshi pe lângă Ministril Educaţiei, Karate Do a fost considerat o disciplină de educaţie fizică, şi nu o artă marţială. Astfel, Gichin Funakoshi a predat din nou arta sa şi în câţiva ani a atras un număr mare de practicanţi.

Gichin Funakoshi moare la 26 aprilie 1957. În afară de cei doi mari maeştrii, Gichin Funakoshi şi Yoshitaka Funakoshi, contribuţii importante la dezvoltarea mondială a Karate-ului Shotokan au avut: Masatoshi Nakayama, Hidetaka Nishiama, Taiji Kase, Hirokazu Kanazawa, Keinosuke Enreda, Hiroshi Shoji, Hideo Ochi, Maseru Miura, Hiroshi Shirai, Hitoshi Kasuya.

Cu toate că, după cum reiese din istorie, justificat, stilul cel mai popular la nivel mondial este Shotokan, totuşi istoria ne demonstrează că: “Nu există stiluri mai tari şi stiluri mai slabe, există doar luptători tari şi luptători slabi”.

Pentru toţi practicanţii de Karate, unul din conceptele maestrului Gichin Funakoshi trebuie să rămână veşnic în memorie:

“În Karate, scopul final un este victoria sau înfrângerea ci acela de a îmbogăţii şi înnobila caracterul celui care-l practică”.

Bibliografie: Neculai Amălinei, “Curs practic de Karate Do”.

Articol scris de Raul Sandu. Cea mai mare parte a informatiilor acestui articol a fost preluata din cartea domnului Neculai Amalinei, „Curs practic de Karate Do”, pag.12-32. Cartea a aparut la editura Polirom, in anul 2006.

Lasă un comentariu

Filed under Arte marţiale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s